Vali Lazăr, dezvăluiri incredibile din Qatar: „Dacă te prinde pe străzi, amenda e doar 50.000 de euro”

Vali Lazăr, dezvăluiri incredibile din Qatar: „Dacă te prinde pe străzi, amenda e doar 50.000 de euro”
  • Publicat:

Vali Lazăr a revenit în Qatar, iar mijlocașul a dezvăluit cât de dure sunt amenzile pentru cei infectați cu COVID-19, care nu respectă carantina.

Aflat acum la Al Shahania, acolo unde a ajuns la începutul lunii octombrie, fostul dinamovist susține că autoritățile din Qatar n-au luat măsuri radicale, însă cei care sunt infectați cu COVID-19 și ies în oraș pot fi amendați cu 50.000 de euro.

Mijlocașul a ales să se întoarcă în Qatar, acolo unde a mai jucat între 2017 şi 2019, la formaţiile Al-Sailiya şi Al Kharaitiyat. La noua sa formație, Al Shahania, Lazăr este coleg cu Nigel de Jong, care a prins aproape 100 de meciuri pentru naționala Olandei.

Așa e în pandemie de COVID-19 în Qatar: „Dacă te prinde pe străzi, amenda e doar 50.000 de euro”

”Nu există nicio restricție, sunt spațiile deschise. Intri cu mască, ai o aplicație pe telefon, fără aplicația asta nu poți să intri nici la benzinărie, nicăieri, nici în magazine. Și pe stradă câteodată, mai sunt polițiști, te opresc pe stradă. E amendă doar 50.000 de euro dacă te prinde pe străzi și tu trebuia să stai în carantină. Au fost foarte mulți care au luat amenda asta, că nu respectau”, a mărturisit Vali Lazăr, la Digi Sport.

„Vreau să fiu lăsat să plec oricând în anumite țări din Asia. E și dorința soției de a se întoarce în Qatar. Dacă o să mă las de fotbal, atunci o să merg o perioadă lungă de timp. Acolo, în 30 de minute eram acasă după meci, nu stăteam în cantonament înainte de meciuri. Toate meciurile se joacă în același oraș. Problema este acolo când e foarte cald”, spunea Lazăr, înainte să revină în Qatar.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×